Translate

marți, 29 ianuarie 2013

4 reguli pe care e bine sa le urmezi atunci cand iubesti

4 reguli pe care e bine să le urmezi... atunci când iubeşti!

Un cuplu stabil poate întâmpina tot felul de probleme care nu au nici un fel de legătură cu pierderea sentimentelor de iubire, chiar dacă aşa ai impresia. Află cum să menţii flacăra aprinsă!
4 reguli pe care e bine să le urmezi... atunci când iubeşti!
Nu încerca să-ţi schimbi partenerul!
Mulţi oameni care au relaţii serioase se plâng că, o dată cu trecerea timpului, acea senzaţia euforică de la început, de când s-au îndrăgostit, se cam pierde pe drum. Se pare că asta se întâmplă din două motive. Primul este că la început există o doză de mister, care stimulează curiozitatea fiecăruia dintre voi, până să ajungeţi să vă cunoaşteţi. Secretul e să încercaţi să păstraţi misterul permanent şi să nu spuneţi tot timpul chiar tot ce aveţi de gând. Micile surprize sunt mereu bine-venite.
Al doilea motiv pentru care starea de îndrăgostire îşi pierde din intensitate este că partenerii îşi pierd respectul şi obişnuinţa de a încerca să se cucerească reciproc. Dacă ştii deja că te iubeşte şi că e lângă tine, de ce să te mai străduieşti să faci impresie bună? Ei bine, asta e o mare greşeală! După cucerirea persoanei iubite, urmează etapa de păstrare a „trofeului”... altfel, pot apărea oricând alţi „cotropitori”! Aminteşte-ţi că relaţia nu va fi niciodată perfectă, dar asta nu înseamnă că nu meriţi iubire şi respect.
Nu încerca să îţi transformi partenerul pe parcursul relaţiei, în încercarea de a obţine un feeling mai intens, ci încearcă să-ţi aminteşti de senzaţia de la început. Cu ce anume te-a cucerit? Ce-ţi plăcea mai mult? Îţi mai aminteşti? Nu-i aşa că deja îl/o priveşti cu alţi ochi?

Nu îi permite să te schimbe!
Nu renunţa la ceea ce eşti tu în ideea de a-l face fericit pe cel de lângă tine. Asta ar putea fi sursa propriei tale nefericiri. E important ca persoana care te iubeşte să te placă aşa cum eşti... altfel, nu te iubeşte pe tine, ci imaginea a ceea ce îşi doreşte să fii.
Cu alte cuvinte, aleargă după o himeră! Încercarea partenerului-partenerei de a te schimba dovedşte lipsă de respect şi pune la îndoială şi adevărata natură a sentimentelor pe care le are pentru tine. Sgur, e posibil ca ceea ce se vrea a fi schimbat să reprezinte de fapt o îmbunătăţire, o evoluţie a caracterului sau personalităţii tale, şi atunci înseamnă că te iubeşte şi îţi vrea binele. Analizează bine situaţia înainte de a decide dacă încerci să te schimbi pentru tine sau... pentru plăcerea altuia!

Nu pierde romantismul!
Contrar a ceea ce cred unii oameni, romantismul nu este un fenomen care se întâmplă pur şi simplu sau nu, ci este un fenomn a cărei apariţie este favorizată de acţiunile celor doi parteneri.
Dacă la început orice gest ţi se pare romantic, după o perioadă va trebui să-ţi pui mintea la contribuţie şi să găseşti şi tu modalităţi de a-i topi inima. Se presupune că e mai uşor atunci când cunoşti bine persoana pe care vrei să o impresionezi, ştii deja ce îi place, aşa că... n-ai nici o scuză dacă doar stai şi aştepţi să se întâmple ceva drăguţ.
Degeaba e frumos afară şi te gândeşti cât de bună ar fi o îngheţată savurată... în timpul unei plimbări cu barca, de exemplu, dacă stai în casă şi aştepţi să te invite el. Mai bine ademeneşte-l la locul faptei şi de-abia apoi poţi lăsa lucrurile să curgă de la sine!
Încearcă să nu-i dai motive să-şi piardă încrederea în tine!
Chiar şi minciunile ce par nevinovate pot dăuna grav unei relaţii. Dacă tu ai impresia că ai minţit cu ceva nesemnificativ şi atunci n-are de ce să se supere, te înşeli. Tocmai faptul că nu era ceva important şi totuşi ai simţit nevoia să minţi (şi ai şi făcut-o cu uşurinţă, a se citi şiretenie) îi va da mai mult de gândit.
Dacă în cazuri lipsite de importanţă tu te ascunzi, ce se va întâmpla când va fi vorba de ceva serios? Relaţiile de durată se bazează în primul rând pe încredere, aşa că fereşte-te de capcana tentantă a minciunii. Oricât de grav ar fi ce ai făcut, o persoană care te cunoaşte, te iubeşte şi are încredere în tine te va înţelege.

Sursa AcasaTv.Ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu